miercuri, 24 noiembrie 2010

Reglează-ţi dracului farurile alea

..că îmi arzi plafonul. Frate, cât poţi fii de nesimţit să mergi noaptea cu farurile în sus, de mă orbeşti din faţă cu faza scurtă şi cu proiectoarele în acelaşi timp? Dacă îmi bagi proiectoarele în ochi, crezi că îţi fac mătănii cât de tare eşti? Dar ce, eşti orbete? Şi din spate îmi arzi retina pe toate oglinzile şi am lumină în habitaclu a giorno. Jumătatea din faţă a plafonului zici că e pe scenă cu reflectoarele pe el. Mi se ard toţi acarienii de pe pâslă. Mi se scorojeşte oglinda din mijloc. Mă chircesc cât pot ca să nu-mi rămână pete solare pe fundul ochiului.

Şi după ce cu greu te laşi să mă depăşeşti (da, eu încerc să te las să mă depăşeşti dar tu nu, batman, batman), că de fapt îţi place să mă orbeşti din spate, de ce m-ar surprinde că mă aşteptam: mă orbeşti cu blestemăţia aia de bec spate de ceaţă! Păi unde mă-ta vezi tu ceaţă pe stradă când ai vizibilitate la 3 kilometri, în localitate, de ţii Farul din Alexandria pe maşină?

Du-te dracului de-ţi reglează farurile alea de nesimţit ce eşti. Mă rog, poate nimeni nu ţi-a zis până acum şi te faci că nu ştii. Dar cu proiectoarele de ceaţă faţă şi spate sigur e cu bună-ştiinţă. Că dai tu de mânuţă să învârţi de boton. Adică pe româneşte ştii că eşti nesimţit.

Nesimţitule ce eşti.

Nu crede in miracole. Bazeaza-te pe ele.
Digital Elf loves ya all

Related Posts :



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Exprimă-te cu încredere. S-ar putea oricum să nu citească nimeni :D